Extinderea vocabularului!

Vocabular Gstarcad

Doriți să vă extindeți cunoștințele despre termenii din industrie, dar nu dispuneți de materiale de instruire?

La cererea dumneavoastră, am extins glosarul cu noi intrări! Aruncați o privire la exemplele de mai jos și apoi accesați întregul glosar pentru a vă completa cunoștințele cu toate definițiile.

Izolație termică – un strat de material de construcție utilizat pentru a asigura confortul termic în clădiri și pentru a preveni pierderile de energie. Izolația este utilizată pentru elementele structurale ale unei clădiri, precum și pentru instalații (conducte de apă caldă, conducte de încălzire).

Izolația fundațiilor – fundațiile necesită o izolație termică pentru a împiedica căldura generată pentru încălzirea casei să se scurgă în solul răcit. Atât fundațiile tradiționale, cât și cele moderne necesită izolație.

Coeficientul de transfer termic (factor U) – o valoare numerică care determină pierderile de căldură prin elementele de construcție ale clădirii (pereți, tavane, ferestre etc.). Coeficientul este notat cu simbolul „U” și se calculează pe baza grosimii elementului, a tipului de materiale de construcție utilizate și a rezistenței/izolației termice a acestora.

Tipuri de izolație termică – există în principal 2 tipuri de materiale: soiuri de polistiren și vată minerală. Polistirenul este un material rigid cu absorbție redusă de apă, utilizat pentru

utilizate în izolația zidăriei și a betonului.

Tensiunea – în mecanica mediilor continue este o mărime fizică care exprimă forțele interne pe care particulele adiacente ale unui material continuu le exercită unele asupra altora. Tensiunea reprezintă simultan două direcții: direcția forței și direcția de orientare a suprafeței – prin urmare, nu este nici scalară, nici vectorială, ci un tensor de ordinul doi. În unele situații (de exemplu, starea de tensiune uniaxială), numai una sau două componente ale tensorului de tensiune pot fi manipulate. Aceste componente pot fi apoi simplificate ca mărimi scalare, iar „suma lor geometrică” poate fi tratată ca o mărime vectorială. Tensiunea este unul dintre cele mai importante concepte inginerești. Determinarea tensiunilor în anumite puncte ale unei structuri se efectuează în timpul proiectării acesteia, deoarece tensiunile determină utilizarea în siguranță a structurii.

 Lot de construcție – parcelă de teren amenajată sau destinată amenajării, a cărei dimensiune, caracteristici geometrice, acces la un drum public și dotare cu

instalațiile de infrastructură tehnică permit utilizarea adecvată și rațională a clădirilor și a echipamentelor situate pe parcela respectivă.

Modulul lui Young – Modulul lui Young (E) – cunoscut și sub numele de modul de deformare liniară sau modul (coeficient) de elasticitate (în sistemul de unități SI) – o mărime care determină elasticitatea unui material la întindere și compresiune. Exprimă dependența, caracteristică pentru un anumit material, a deformației liniare relative ε a materialului de tensiunea σ care apare în el – în domeniul deformațiilor elastice.

Unitatea de măsură a modulului Young este pascalul, sau N/m². Modulul lui Young este tensiunea ipotetică care ar apărea atunci când o mostră de material este dublată în lungime, presupunând că secțiunea sa transversală nu se modifică (această ipoteză este îndeplinită pentru un material ipotetic cu raportul lui Poisson υ = 0).

Cantitatea este denumită după omul de știință și medicul englez Thomas Young.

Interferență – fenomen de creare a unei noi distribuții spațiale a amplitudinii undelor (amplificare și amortizare) ca urmare a suprapunerii a două sau mai multe unde. Condiția de interferență permanentă a undelor este coerența lor, adică corelația de fază și egalitatea frecvențelor.

Deformație – Deformație a materialului – Starea materialului unei componente încărcate de forțe externe și interne în care există pericolul de a atinge limita de curgere a materialului, o stare critică sau o pierdere a coeziunii materialului.

Deformația unui material se determină prin descrierea unei stări complexe de tensiune cu o anumită măsură scalară. Această măsură ia forma unei tensiuni reduse (echivalente, noționale) și se calculează pe baza ipotezei de stres adoptate. Astfel, tensiunea redusă este o valoare convențională care poate lua valori diferite în funcție de ipoteza aplicată în prezent. Valoarea tensiunii reduse obținută în acest mod poate fi utilizată pentru a evalua rezistența prin compararea acesteia cu proprietățile de rezistență ale materialului, de exemplu rezistența la tracțiune.

Factorul de siguranță depinde de mulți factori, cum ar fi: materialul piesei proiectate, tipul acesteia, gradul de complexitate, fiabilitatea minimă necesară etc. Se situează în intervalul x = 1 , 1 – 20 , 0 , și cel mai adesea x = 2 , 5 – 4 , 0. Pentru aplicații tipice se presupune: aviație – 1,5, frânghii și lanțuri – 4,0.

Raportul lui Poisson – Raportul (numărul) lui Poisson ( ν ) – raportul dintre deformația transversală și deformația longitudinală la o stare de tensiune uniaxială.

O stare de tensiune uniaxială este o stare reprezentată de o singură tensiune principală diferită de zero.

Raportul lui Poisson este exprimat în termeni de lipsă de unitate – aceasta înseamnă că este o mărime adimensională, nu determină elasticitatea unui material, ci doar modul în care acesta se deformează.

Dacă, pentru un material izotrop, distingem direcția m în punctul corpului considerat și dacă în acel punct doar tensiunea σ m ≠ 0 (în timp ce celelalte componente ale tensiunii sunt zero), atunci raportul Poisson

Modulul Kirchhoff – Modulul Kirchhoff (G) (denumit și modul de elasticitate sau modul de elasticitate transversală) – un coeficient care face ca forma de deformare a unui material să depindă de tensiunea din acesta. Unitatea de măsură a modulului Kirchhoff este pascal (Pa). Este o mărime care determină elasticitatea unui material.

Flambajul – Flambajul în rezistența materialelor – este cel mai simplu exemplu al fenomenului de trecere bruscă de la o formă de deformare – compresia axială a unei bare, la o formă de deformare calitativ diferită – compresia excentrică însoțită de îndoirea barei. Acest fenomen provoacă o redistribuire rapidă și în creștere rapidă a forțelor interne, ceea ce este periculos pentru structură. Fenomenul de flambaj este un caz special al unui grup mai larg de fenomene cunoscute sub numele de pierdere a stabilității structurale.

La un element perfect comprimat axial și central, există exact o singură stare de deformare în care se menține echilibrul static. Cu toate acestea, dacă se ia în considerare efectul deformării asupra modificării distribuției forțelor interne (efecte de ordinul doi), este posibilă o a doua soluție. Cu toate acestea, ea există doar atunci când forța de compresiune atinge o anumită valoare critică. Această stare critică se numește bifurcație a stărilor de echilibru, deoarece, odată cu creșterea în continuare a sarcinii, structura poate fie să-și păstreze forma inițială (compresie axială), fie să treacă la o stare calitativ nouă de compresie cu încovoiere (compresie excentrică).

În condiții reale care nu sunt ideale, barele au întotdeauna unele inexactități în fabricarea lor, iar forțele pot acționa oblic sau pot încărca barele în mod excentric. În această situație, o condiție de flexiune există practic încă de la începutul deformării, dar efectul său este mic până când valorile forțelor devin aproape critice.

Fenomenul de flambaj este atât de complex încât, de obicei, ne limităm la determinarea forței critice la care pot exista două stări de deformare apropiate: axială și de flexiune. Studiul stărilor de acoperire (supercritice) necesită o analiză mai detaliată a fenomenului.

În cazul barelor subțiri – a căror lungime este considerabilă în comparație cu dimensiunea secțiunii transversale – pierderea stabilității are loc în domeniul elastic al materialului.

În cazul elementelor conice – a căror lungime este mică în comparație cu dimensiunile secțiunii transversale – forța critică induce tensiuni aproape de limita de curgere, astfel încât forma de flexiune adiacentă trebuie considerată în domeniul inelastic. Încovoierea este inelastică.

Analizele precritice nu determină care vor fi tensiunile și deformările după flambaj, așa-numitul comportament postcritic. Ca regulă generală, tensiunile de după flambaj cresc în măsura în care determină apariția unor zone plastice sau a unor zone de cedare, indiferent dacă flambajul propriu-zis a avut loc în domeniul elastic.

Stabilitate – Stabilitatea este proprietatea unui sistem mecanic de a reveni el însuși la o stare de echilibru static atunci când a fost scos din această stare. Această revenire este de obicei însoțită de o oscilație de dispariție în jurul poziției de echilibru static.

În cazul în care sistemul continuă să se îndepărteze de echilibrul static după ce a fost scos din el, acesta se numește instabil.

O măsură a stabilității unui sistem poate fi

– timpul de descreștere a perturbației echilibrului static,

– numărul de oscilații efectuate în timpul dezintegrării.

O măsură de instabilitate frecvent utilizată este timpul de dublare a perturbației.

Stabilitatea sistemului este un termen în mare parte identic cu stabilitatea sistemului de control automat. Este utilizat în mod obișnuit în domenii precum aviația (mecanica zborului), rezistența materialelor (flambaj, flambaj torsional).